Lascivitatea dansului mental

Ca sa incepem ziua bine, ca sa putem respira, ca sa mai putem aduce zambete pe pamant. M-am scufundat intr-un ocean, era parte din paharul cu apa de dimineata. Acolo am vazut multi pesti, de mii si sute de culori si forme. Pesti cu solzi, pesti cu rochii, pesti cu aripioare, pesti cu picioruse de crocodil. Aveau sangele cald, ca m-am incalzit cand s-au frecat de mana mea. Pestii se uitau la mine sec si asteptau sa ma dezintegrez ca sa ma consume. Pestii astia n-au sentimente, dar au suflet si ei sufera, chiar daca fara creier.

Pestii astia mi-au soptit la ureche: „fugi, ia-ti drumul peste deal!” si asa am facut…am iesit din oceanu’ asta ce s-a nascut din paharul cu apa, am iesit parca nu cu capul inainte ci cu fundul. Am iesit am tras o gura de apa si m-am intors iar: „ce-o fi o fi” si-asa nu m-am gandit niciodata destul la moarte, nici la viata, pentru ca eu voi exista oricum vesnic:

In iad intr-un cazan fierbinte, cu o rochie decenta, provocator de decenta, sau in rai cu aripioare pline cu puf si fumand din nori, din vise, in fundul gol cu sanii descoperiti.

Ma intalnesc iar cu pestii si ei se uita cu mila la mine. Urasc sentimentul de compasiune. niciodata nu mi-am dorit sa fiu privit cu mila. E cel mai jalnic sentiment. nici sclavii nu sunt demni de mila. de ce-as primi-o eu? cand sunt stapanul?! ii iert si trec peste…au rochii prea frumoase, aripi prea blande si ochi prea reci ca sa ma supar pe ei. trec peste si il iau pe unu in brate, il strang pana ce ii ies ochii din orbite si moare. apoi il sarut prefacut si imi iau la revedere, de data asta pe bune. atat am vrut: o razbunare printre ei, desi stiu ca nu i-am facut rau. pestele se duce in raiul pestilor, iar eu raman blocat aici, cu suferinta asta usturatoare…. pasesc acum senin in suprafata oceanului si de acolo stiu ca ies dunga-n iarba. iarba e moale, e catifelata si primitoare. iarba ma strange in brate si ma face comod. ma face ca la mama-n pantec. de aici stau, astept, cateva veacuri, intind mana peste copaci, ma zgarii la genunchi cu ei, ma intep in talpi cu radacinile lor, inghit aerul ce le trece printre ramuri. de aici nu mai plec. o sa stau asa vesnic in iarba, pustiu, pierdut de lume. aici colind cu ramele in pamant si aici vorbesc cu pescarusii. aici dau mana cu porumbeii si aici strang nuferii cu pleoapele. de aici sunt o vanilie vesnica si aici niciodata nu ma usuc.

De ce sa mai plec? cand stiu ca de aici adulmec mireasma cerului si de aici pot scrie povesti care nu mor odata cu mine? in ocean ma mai intorc, dar pana atunci mai stau in iarba, ca e moale si e calda. E pentru sufletul meu…

 

FacebookGoogle+Twitter

Categories: Printre Nori Tags: ,

admin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cauta

Calendar

aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhiva

Printrenori © 2018 Toate drepturile rezervate