My first memories

Prima amintire… mamaia ma pusese pe pervazul ferestrei si, tinandu-ma de manute si dansand cu mine, imi canta un cantecel. In camera era un mester care zidea o soba si facea tot timpul glume, razand impreuna cu mamaia. Prima amintire e invaluita intr-o atmosfera de veselie generala, din care parintii mei lipsesc.

Mergeam cu masina, impreuna cu ai mei… in spate eu cu mama, stateam cu capul in poala ei si ma simteam rau, dar si foarte fericita. Cred ca a fost prima data cand am constientizat starea de fericire, intensitatea, dar si vulnerabilitatea momentului. Prima senzatie a nestatorniciei, dar si a celui mai perfect echilibru.

Bunica facea paine. Intrega casa era impregnata de aroma vietii, un cadru paradisiac si suficient de simplu pentru a reprezenta ceea ce pentru mine, chiar in momentul acela, incepuse sa insemne perfectiunea. Fara a mai fi nevoie sa cunosc, si fara a mai fi necesara o comparatie, sau un oarecare timp de asteptare, am realizat ca pentru mine asta inseamna a trai perfect. Eu si bunica pregatind paine. O casa curata, o primavara eterna in inima unei ierni cu ger napraznic.

Eu rasfoind niste carti ale mamei, niste carti pentru copiii de acum 20.. 25 de ani. Tocmai invatasem sa citesc de o luna. Eram la bunici si imi imaginam ca eu sunt mama, vroiam sa readuc in prezent copilul care fusese, mi-era dor sa il cunosc, si imi imaginam ca ma port asa cum ea ar fi facut-o. Ma simteam, cu toate astea, incredibil de natural. Un prim exercitiu de empatie.

Incerc sa imi aduc aminte de amintiri neplacute, insa mintea mea opune rezistenta. Si au fost o multime, le simt, insa mi-e teama ca daca le mentionez, e ca si cum le-as retrai. Sau poate doar incer sa-mi caut o scuza. Poate, de fapt, m-am curatat de ele… dar vezi, nu e ca si cum nu le-as simti inca influenta… undeva, ceva, striga in mine, un copil chinuit… cum sa ajung la el?

Cu mamaia si Madi in gradina. Mamaia muncea linistita, intr-o dimineata de primavara aproape ireala. Noi, la fel de pasnice, nascoceam tot felul de jocuri. A fost prima senzatie a timpului… sau, primul sentiment ca il am in stapanire. Atunci cred ca am trait controlul si am intuit nemurirea. Sufletul meu era undeva in afara trupului, privind cum doi copii si bunica lor isi fac de lucru sub un cer senin si in permanenta deasupra aceleiasi fasii de pamant. Sentimentul permanentei din oameni si din lucruri atunci cred ca l-am av ut.

Autoritatea. Teama corelata cu atitudinea de respect am simtit-o ca efect al privirii lipsita de orice cuvinte sau explicatii a tatalui meu, atunci cand nu era de acord cu ceva din felul meu de a vorbi sau de a ma purta. Eterna constrangere a copilariei mele. Motivul pentru care am dezvoltat ulterior fobia de situatii neprevazute, in care trebuie sa ma obisnuiesc cu noul, neincrederea in fortele proprii si nevoia continua de aprobare. De ce nu era langa mine sa imi explice cu ce greseam de fapt, de ce imi datea nesiguranta, ma facea sa ma indoiesc de dragostea parinteasca si de mine insami?

 

FacebookGoogle+Twitter
admin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cauta

Calendar

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« sept.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Printrenori © 2018 Toate drepturile rezervate