Revelatia singuratatii

Am avut revelatia singuratatii mele printre oameni de foarte devreme. Neintegrarea mea in colectiv am simtit-o pe la cinci ani, nu pentru ca nu as fi fost acceptata, ci pentru ca mi-era greu sa ii accept. Imi pareau de neinteles unele jocuri de-ale lor, unele in care erau prea multe gesturi si prea putine cuvinte, afectiune si prea putine reguli… mama imi povestea mereu, si cea mai simpatica fetita pe care am cunoscut-o a fost cea pe care mi-o descria ca tinandu-i locul in copilarie, in perioada cand mama nu era mama, nici sotie, ci ceea ce ar fi putut sa fie, cand putea sa se gandeasca la o mie de lucruri dragute in care sa se tranforme. Si chiar ar fi reusit.

Poate ca intr-un fel ea m-a facut sa ma simt speciala, fara ca asta sa aiba un rost, asa cum poate face orice femeie cu copilul ei, iar eu chiar am crezut si mi-am autocreat bariere intre mine si ceilalti. Sau bariere intre ceilalti si o lume in care ma simteam bine doar eu cu mama. Poate n-ar fi trebuit sa ma incred in tot ce spunea, poate ca fetita aceea nu era chiar asa cum mi-o descria, ci poate eu mi-am imaginat-o asa si i-am atribuit trairea unor intamplari prin care as fi vrut sa trec. Am sentimentul clar ca imi impunea subtil niste conduite pe care altfel nu le-as fi avut… nu genul ala de povata “fii asa, nu fi altfel, pentru ca in lume asa trebuie si altminterea nu”… ci puterea exemplului oferit de poveste… unde o fi tanara aceea atat de energica, atat de frumoasa si de atipica fata de modelul de mama pe care l-am vazut la alti copii? Cate povesti am trait impreuna si cat am ras, cate carti mi-a deschis si cate rani mi-a inchis… e timpul poate ca eu sa o rasplatesc cu o poveste, macar sa o fac sa spere ca povestea vietii mele nu va fi atat de trista precum da semne de pe acum.

Ma intreb… oare sora mea cum a cunoscut-o; aroma mangaierii era la fel, ii spunea despre oameni tot aceleasi minciuni frumoase… sau s-a prezentat doar sub latura ei realista? Cand am trait oare cea mai frumoasa zi doar tustrele… si ce am facut atunci? Am plans, am ras sau incercam doar sa ne impacam firile, asa cum se mai intampla? As vrea sa stiu cum ii e chipul, prin ochii ei… chipul ei in lumina unui fluviu albastru, cu doua izvoare.

In seara asta, cand mi-e dor.

 

FacebookGoogle+Twitter
admin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cauta

Calendar

octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« sept.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Arhiva

Printrenori © 2018 Toate drepturile rezervate